Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Ce burse primesc elevii anul acesta

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Ce burse primesc elevii anul acesta
Articole asemănătoare

In anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, să fie cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019.

Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariției noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019.

De asemenea, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare existente la nivel local.

Foto: Constantin Duma

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Warning: Illegal string offset 'rules' in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-content/themes/reganto-theme/functions/filters.php on line 154 Warning: Illegal string offset 'rules' in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-content/themes/reganto-theme/functions/filters.php on line 155 <

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30