Gradinita Ana Lugojana
Breaking News

Aveți peste 15 ani și sunteți liberi sâmbătă? Câștigați două bilete la piesa “Atentate la viața ei”, la Teatrul Merlin din Timișoara

Delimitare+- ADimensiune Font+- Printează articol
Aveți peste 15 ani și sunteți liberi sâmbătă? Câștigați două bilete la piesa “Atentate la viața ei”, la Teatrul Merlin din Timișoara
concurs2Știți cine e autorul piesei “Atentate la viață ei”? Dacă da, așteptăm răspunsurile voastre pe știri@stiripentrucopii.com până vineri, 17 februarie. Primiți două bilete și o să va bucurați sâmbătă de un spectacol special.
 atentat

Teatrul pentru Copii şi Tineret MERLIN Timişoara se pregateşte să propună publicului tânăr un nou spectacol: “Atentate la viata ei”.Regia este semnată de Ştefan Iordănescu, iar textul îi aparţine britanicului Martin Crimp. Reprezentaţiile vor avea loc la Mansarda Bastionului Maria Theresia, vineri, 17 februarie, de la ora, 19.00 şi sâmbătă, 18 februarie, de la ora 19.00.

  • Spectacolul are recomandare de +15 ani.
  • Preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate de la casieria teatrului, de luni până vineri, între 10.00 şi 15.00 sau, în zilele de spectacol, de la faţa locului.

Despre autor :

Britanicul Martin Crimp s-a născut în 14 Februarie 1956, în Dartford, Kent. Critica i-a pus eticheta de practician al şcolii “in-your-face”, (şcoală în care tinerii dramaturgi prezintă materiale vulgare, șocante și conflictuale pe scenă, cu scopul de a implica şi de a avea impact asupra publicului) cu toate că el nu a acceptat niciodată acestă etichetă. Crimp s-a facut remarcat datorită dialogurilor lui concise, a tonului de detaşare emoţională, a viziunii sumbre asupra relațiilor umane – nici unul dintre personajele sale nu experimentează dragostea sau bucuria- şi pentru preocuparea mai degrabă pentru limbaj şi forma teatrală, decât pentru narațiune. Pentru piesa “The Treatment”/ “Tratamentul”, Martin Crimp a luat, în 1993, Premiu John Whiting.

 Despre piesă:

 ”Atentate la viaţa ei” este probabil cel mai apreciat text al autorului si cu siguranță, unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare ale acestuia. După ce a avut premiera la Royal Court în 1997, piesa a fost tradusă în douăzeci de limbi. În această piesa postmodernistă, replicile nu sunt atribuite unui anumit personaj și nici nu se precizează câţi actori ar trebui să joace în piesa. Această lucrare a fost fragmentată deliberat pentru a provoaca spectatorii să îşi redefinească noțiunea despre ceea ce constituie o “piesa” și pentru a se întreba dacă cineva există dincolo de modele pe care tot noi le construim.

 Iată ce scrie ” The Guardian” despre “Atentate la viaţa ei” :

“Cele “17 scenarii pentru teatru” ale lui Martin Crimp oferă perspective multiple asupra decedatei Anne, cea care îşi poate schimba mereu forma. E posibil ca ea să fi fost un terorist urban, un ghid turistic, un porno star, sau un artist al cărui subiect au fost repetatele sale tentative de sinucidere. La un moment dat, devine chiar o mașină, Anny, care survolează plajele albe ale lumii, dar nu are “nici un loc pentru ţigani, arabi, evrei, turci, kurzi, negri, sau oricare dintre aceste gunoaie umane”.

Textul este un atac la definiţiile limitative şi e greu să încerci să îi dai vreun sens. Dar, parţial, Crimp urmăreşte ideea pirandeliana conform căreia identitatea coerentă este un mit. Autorul merge chiar mai departe în poemul lui în proza şi induce ideea ca Ego-ul fiecăruia dintre noi este erodat constant de un amestec de consumerism agresiv, capitalismul global şi progres tehnologic.”

Argumentul regizorului Ştefan Iordănescu:

Piesa atinge principalele puncte nevralgice ale lumii de azi, de la acţiuni criminale în masă, pornografie, la transformarea omului în obiect de marketing, într-o orchestrare nevăzută care urmăreşte ştergerea individualităţii. De altfel, autorul însuşi a spus despre personajul său: „Dacă Anne poate fi o maşină, ea poate fi orice“. Viaţa ei e ca un „ecran de televizor, unde totul văzut din faţă pare real şi viu, dar din spate e numai praf şi câteva cabluri.” Martin Crimp surprinde magistral clişeele de gândire care ne domină, sancţionând superficialitatea cu care emitem judecăţi asupra semenilor. Replici despre război, terorism, pornografie, sinucidere, artă se rotesc într-un carusel al Violenţei care atentează zilnic la viaţa noastră.

 

0 Comentarii

Elefantul Toyo nu a găsit nici un comentariu

Ne pare rău, dar cineva a luat toate comentariile și a fugit cu ele, sau poate nimeni nu a comentat !

Poți fi tu primul lasă un comentariu !

Scrie comentariu

Adresa dvs. de E-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Banner
Banner
Banner
 

Reclamă

Calendar

August 2018
M T W T F S S
« Jul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031